*Stadionul „Ion Oblemenco” a ajuns într-o stare avansată de degradare, dar autoritățile locale spun că de la anul, în acel loc, va fi ridicată o nouă arenă
Pe stadionul „Ion Oblemenco” au crescut arbuști înalți chiar și de un metru și jumătate Arena a suferit ultimele renovări în urmă cu cinci ani
Vremurile în care „Ion Oblemenco” vuia de lume la meciurile din cupele europene și în care Steaua, Dinamo sau Rapid tremurau înaintea unei deplasări în Bănie au apus de mult.
Stadionul pe care Universitatea Craiova a făcut istorie și pe care au jucat fotbaliști celebri precum Oblemenco, Balaci, Cămătaru, Gică Popescu sau Gică Craioveau a ajuns în paragină. De aproximativ doi ani, „Ion Oblemenco” a intrat într-un proces continuu de degradare. Mii de scaune au fost furate, gardurile sunt ruginite, tribunele sunt pline de bălării și arbuști, iar pe locul unde erau băncile de rezervă iarba are și jumătate de metru. În condițiile în care echipa de fotbal a fost dezafiliată în 2011, stadionul a rămas în administrarea lui Adrian Mititelu. Acesta însă spune că nu mai face nimic la stadion deoarece, anul viitor, primăria a promis că-l va dărâma și va ridica unul nou. „De gazon, vestiare și de terenurile de antrenament, care arată impecabil, ne ocupăm noi. De tribune nu ne mai îngrijim deoarece ele vor fi dărâmate la anul. Primarul Olguța Vasilescu dorește să facă în acest loc un stadion nou de 35.000 de locuri, pe care va juca Universitatea Craiova”, a spus Adrian Mititelu, cel care a făcut ultimele reabilitări la arena din Bănie în 2007.
Fostele glorii sunt sceptice
Dacă Adrian Mititelu crede în promisiunile actualei conduceri administrative a Craiovei, fostele glorii ale Universității sunt mai rezervate. Nae Ungureanu și Rodion Cămătaru cred că orașul are mai întâi nevoie de echipă și abia apoi de o nouă arenă. „Să dea Dumnezeu ca Mititelu să nu se fi ales doar cu promisiuni electorale. Până acum nimeni din Primărie nu a mișcat niciun deget pentru ca acest proiect să fie pus în aplicare”, a spus Ungureanu, completat de Cămătaru: „Mai mult ca sigur, actualul primar și-a făcut o frumoasă campanie electorală pe spatele acestui proiect, iar Mititelu o să rămână cu buza umflată. Nu văd cum autoritățile locale vor investi 30 de milioane de euro în noua arenă”.
Noi, oltenii, suntem de râsul lumii. Mereu punem căruța înaintea cailor. Nu avem echipă, dar ne facem stadion Rodion Cămătaru, fost atacant Craiova Din anul 1996, după moartea unuia dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Craiovei, Ion Oblemenco, arena poartă numele marelui jucător
Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova are o capacitate de 25.252 de locuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER